Un robot poate urma aceeași traiectorie în jurul unui disc metalic de fiecare dată și totuși poate produce îmbinări inconsistente dacă piesele nu prezintă același spațiu și aceeași poziție față de torță. Înainte de a schimba programul robotului, separați trei întrebări: îmbinarea pornește într-o condiție repetabilă, poate torța să o atingă conform planului și ce se întâmplă cu ansamblul pe parcursul secvenței de sudare alese? O încercare reprezentativă ar trebui să înregistreze fiecare dintre aceste condiții alături de îmbinarea finită.
Începeți cu articulația, nu cu traiectoria robotului
Imaginați-vă două discuri care arată la fel într-un desen, dar stau diferit pe butucii lor de îmbinare. Robotul își poate repeta cu fidelitate mișcarea învățată, în timp ce spațiul de sub torță se schimbă. Un spațiu mai larg sau erratic poate schimba modul în care se formează sudura, așa că solicitarea programatorului de a „corecta cercul” ar putea trimite echipa după variabila greșită. Îndrumările generale de sudare plasează ajustarea, golurile excesive, strângerea și fixarea printre primele lucruri de verificat atunci când sudurile se comportă necorespunzător. Întrebarea relevantă pentru o familie de discuri este dacă fețele sale de localizare și marginea îmbinării ajung în aceeași relație de fiecare dată.
Pentru o încercare, marcați o referință pe disc și pe piesa sa de cuplare. Înregistrați spațiul dintre îmbinări și poziționarea în mai multe poziții înainte de aprinderea oricărui arc, apoi scoateți și reîncărcați o piesă reprezentativă. Dacă citirile se modifică după reîncărcare, rezolvați prezentarea piesei sau locația dispozitivului de fixare înainte de a trata traiectoria programată a torței ca singură cauză. Această observație identifică ce variabilă trebuie abordată înainte de a revizui traiectoria învățată.
Exemplul filmat prezintă o torță robotizată care execută un arc în mod repetat peste o piesă metalică în formă de disc la o stație fixă și se deplasează de-a lungul suprafeței discului. Acesta oferă o imagine utilă a relației dintre torță și piesă. Decizia de cumpărare trebuie apoi să utilizeze desenul real al îmbinării și piesele eșantion.
Torța are nevoie de o poziție utilizabilă pe toată suprafața sudurii dorite.
Odată ce piesa se repetă în fixarea sa, verificați poziția torței în punctele cele mai dificile ale îmbinării dorite. O rută care trece peste piesă într-un anumit unghi poate plasa torța, cablul sau duza prea aproape de o margine, butuc sau clemă în altă parte. Cartografiați pozițiile de apropiere, sudare și retragere cu scula reală montată. Dacă o clemă blochează o orientare necesară, modificarea câtorva puncte învățate poate fi mai puțin utilă decât schimbarea locului unde este ținută piesa sau a modului în care este prezentată.
Această verificare separă, de asemenea, cercul ideal al unui desen de piesa de prelucrat reală. Dacă locația îmbinării se modifică odată cu variația piesei sau a dispozitivului de fixare, definiți variația admisă și mijloacele de localizare a acesteia înainte de a promite un singur program predat pentru întreaga familie. Setați acel interval cu piesele și dispozitivul de fixare reale.
Tratați ordinea de sudură ca o variabilă de încercare
Secvența de sudură și restricțiile pot influența distorsiunea în ansamblurile sudate. Ghidurile de sudare publicate discută despre sudarea prin puncte, spațiul dintre îmbinări și secvența ca modalități de control al mișcării în timpul sudării. Secvența corectă pentru această îmbinare disc trebuie decisă printr-un test reprezentativ. Pentru îmbinarea disc propusă, echipa de producție ar trebui să compare secvențele candidate cu propriile criterii de desen și acceptare.
O înregistrare a încercării practice asociază fiecare probă cu așezarea inițială, starea de fixare, ordinea de sudură și starea măsurată după răcire. Dacă două probe pornesc de la goluri diferite la îmbinare, geometria lor finală nu poate decide în mod echitabil care traiectorie a robotului este mai bună. Dacă pornesc la fel, dar diferă după o schimbare de secvență, acel rezultat indică următoarea încercare către ordinea de sudură, restricționare sau aportul de căldură. Metoda de acceptare trebuie convenită înainte de programarea producției, indiferent dacă prioritatea este continuitatea îmbinării, condiția dimensională sau ambele.
Ce să aduci la prima discuție despre inginerie
Aduceți un desen al îmbinării, discuri reprezentative și piese de îmbinare, intervalul de montare permis, fotografii ale metodei actuale de fixare și cerințele reale de acceptare. EVST poate folosi aceste informații pentru a discuta conceptul de fixare a piesei, accesul la torță și un plan de testare specific. Primul răspuns util este ce variabilă să testați prima și ce observație ar schimba designul celulei.