O unealtă de strângere își poate atinge cuplul țintă în timp ce procesul de asamblare are încă o problemă nerezolvată. Un șurub poate întâmpina rezistență înainte ca îmbinarea să se așeze, o poziție necesară poate fi omisă sau o reîncercare reușită poate ascunde o defecțiune anterioară. Acestea sunt probleme diferite. Recunoașterea problemelor importante pentru îmbinarea dvs. ajută la specificarea unealtei, a secvenței și a gestionării rezultatelor fără a cumpăra o listă inexplicabilă de funcții „inteligente”.
Începeți cu contactul cu instrumentul, apoi întrebați ce dovedește acesta
Imaginile însoțitoare urmăresc o sculă de înșurubare verticală în mai multe poziții pe o carcasă turnată. Vederea de aproape arată apropierea, contactul, ridicarea și relocarea. Aceasta face secvența ușor de urmărit, dar nu afișează valorile de strângere sau logica de acceptare a controlerului.
Pentru o aplicație similară, o demonstrație clară răspunde la întrebarea dacă scula poate aborda pozițiile dorite. Achiziția trebuie să abordeze și modul în care procesul decide că fiecare fixare necesară este acceptabilă.
1. Ținta a fost atinsă, dar rezistența a apărut prea devreme
Să luăm în considerare o încercare în care un element de fixare atinge ținta de cuplu neobișnuit de repede. Repetarea acelei ținte nu explică dacă îmbinarea s-a așezat normal sau dacă șurubul a întâmpinat o rezistență anormală. Frecarea afectează relația dintre cuplul aplicat și sarcina de strângere; filetele deteriorate pot schimba, de asemenea, modul în care se dezvoltă rezistența. Un rezultat al cuplului nu este o măsurare directă a forței de strângere.
Aici poate ajuta o a doua măsurare a procesului. Monitorizarea unghiului poate compara rotația, măsurată dintr-o condiție inițială definită, cu o fereastră stabilită pentru articulația reală. Un unghi în afara ferestrei necesită răspunsul definit; nu este un diagnostic universal al unui anumit defect.
Fiți precis atunci când o propunere menționează „cuplu și unghi”. Monitorizarea unghiului în timpul închiderii la un cuplu țintă diferă de strângerea deliberată printr-un unghi suplimentar după o condiție preliminară. Ambele necesită setări adecvate îmbinării reale; niciuna nu oferă o setare universală pentru ansambluri fără legătură.
Decizia de cumpărare este de a specifica o strategie de strângere validată, nu de a presupune că mai multe numere afișate înseamnă o asamblare mai bună. Dacă rezistența anormală este problema, demonstrați răspunsul propus în condiții reprezentative ale îmbinării și confirmați ce oprește sau semnalează un rezultat eșuat. Limitele aparțin acelei îmbinări și cerințelor sale de acceptare.
2. Există suficiente rezultate verzi, dar o gaură a fost ratată.
Imaginați-vă o componentă cu patru poziții de fixare necesare. Un sistem înregistrează patru rezultate acceptabile ale sculelor, dar o poziție a fost procesată de două ori, iar o alta a fost omisă. Numărătoarea este corectă; ansamblul finalizat nu este. Acesta este un exemplu ipotetic simplificat, nu o eroare observată în videoclip.
Un senzor de cuplu mai bun nu ar rezolva problema. Celula are nevoie de o modalitate de a asocia rezultatele cu operațiunile necesare și de a decide când componenta este completă. În funcție de aranjament, aceasta poate implica o secvență de poziționare programată, confirmarea poziției și o resetare a piesei noi care nu preia starea componentei anterioare.
Transformați problema într-o demonstrație: omiteți o operație obligatorie într-un test de acceptare controlată și arătați că componenta nu poate primi o stare completă obișnuită. Apoi, arătați cum este identificată și rezolvată operația lipsă. Aceasta testează cerința de secvență mai direct decât întrebarea dacă controlerul poate „salva date”.
Un controler poate oferi vizualizări ale rezultatelor, urmăririlor, identificatorilor și loturilor, dar disponibilitatea unui ecran nu stabilește că datele sale corespund fiecărei operații necesare. Demonstrați această relație prin secvența de celule propusă.
3. A doua încercare a eșuat, așa că prima a dispărut
Să presupunem că o încercare se oprește anormal și se acceptă o încercare ulterioară. Dacă se păstrează doar ultima stare, cineva care verifică componenta nu poate spune că a necesitat intervenție. De asemenea, înregistrarea respectivă nu poate explica dacă același element de fixare a fost reîncercat, înlocuit sau inspectat.
Răspunsul nu este să interzicem fiecare reîncercare. Decideți care condiții permit o altă încercare și care necesită inspecție, înlocuire sau o altă dispunere conform procedurii de calitate a îmbinărilor din fabrică. Pentru operațiunile care necesită acest istoric, păstrați încercările și eventuala dispunere pentru aceeași componentă și poziție de fixare.
Solicitați o demonstrație controlată a unui rezultat anormal, urmată de recuperarea permisă. Verificați înregistrarea, precum și starea finală verde. Dacă istoricul necesar dispare, cotația trebuie să abordeze stocarea sau integrarea rezultatelor. Modificarea preciziei mișcării robotului nu ar remedia această lacună.
Specificați eroarea pe care trebuie să o preveniți
Aceste exemple indică achiziții diferite: măsurarea comportamentului îmbinării pentru strângeri anormale, controlul funcționării pentru o poziție ratată și gestionarea istoricului pentru refacere. Nu este necesar ca toate acestea să devină sisteme elaborate pe fiecare celulă. Domeniul de aplicare ar trebui să urmărească cerințele reale de fixare și consecințele unei erori nedetectate.
Când discutați un proiect de înșurubare cu EVST, începeți cu îmbinarea și elementul de fixare, pozițiile care trebuie finalizate și erorile de asamblare pe care procesul trebuie să le prevină sau să le înregistreze. Acestea ne oferă o bază pentru a discuta opțiunile de scule, robot și stație de lucru cu o secvență de acceptare semnificativă. Discutați despre înșurubarea în mai multe poziții cu EVST.
Metodă: Analiza filmărilor aplicației, documentația producătorului și scenarii ipotetice de testare a acceptării. Politica editorială · Politica de corecție · Termeni de utilizare